Directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Petrache Riciu, care joi a fost implicat într-un accident rutier cu maşina de serviciu, băut fiind, a fost ieri la serviciu. Oficialii de la APIA au precizat că activitatea se desfăşoară în condiţii normale, iar incidentul de joi este considerat un simplu accident de circulaţie, în care putea fi implicat orice şofer.
Reamintim că „la data de 21.03.2013, ora 13.10, pe DN 23, în interiorul localităţii Răstoaca, R. Petrache, de 52 de ani, din comuna Vulturu, în timp ce conducea autoturismul marca Hyundai, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, 0,68 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, la efectuarea unui viraj la stânga a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Vrancea.
Directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Petrache Riciu, care joi a fost implicat într-un accident rutier cu maşina de serviciu, băut fiind, a fost ieri la serviciu. Oficialii de la APIA au precizat că activitatea se desfăşoară în condiţii normale, iar incidentul de joi este considerat un simplu accident de circulaţie, în care putea fi implicat orice şofer.
Reamintim că „la data de 21.03.2013, ora 13.10, pe DN 23, în interiorul localităţii Răstoaca, R. Petrache, de 52 de ani, din comuna Vulturu, în timp ce conducea autoturismul marca Hyundai, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, 0,68 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, la efectuarea unui viraj la stânga a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului a rezultat rănirea