Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Matei a fost reales preşedinte al PSD Turda (video)

Publicat in TurdaNews, vineri 22 martie 2013 ·

Ieri după-amiază, sala mare a Primăriei Turda a găzduit conferinţa municipală a PSD Turda, ocazie cu care s-a ales o nouă conducere pentru perioada 2013-2015. În fruntea organizaţiei locale a PSD a fost reales Cristian Matei.

Conform raportului prezentat de Cristian Matei, PSD Turda are 604 membrii de partid, dintre care 10 sunt patroni, 52 elevi şi studenţi, 162 pensionari, 47 funcţionari, 120 muncitori, 134 intelectuali şi 79 casnici sau alte categorii. Dintre aceştia, doar 82 au între 18 şi 35 de ani.

Conform aceluiaşi raport, organizaţia locală a funcţionat "pe minus" în anul 2012, având venituri de 30.270 lei şi cheltuieli de 30.978 lei.

Matei a apreciat că în mandatul său trendul organizaţiei locale a fost unul crescător, concretizat şi prin rezultatele obţinute la alegerile de anul trecut sau la referendumul pentru demiterea preşedintelui României.

"Campaniile electorale din aceşti ani au scos în evidenţă şi câteva învăţăminte pentru viitor. Să fim prtudenţi şi modeşti, să ne menţinem în limitele decenţei, să nu ne lăsăm antrenaţi în atacuri murdare, violenţă verbală, care ţin de subcultură. Să încercăm să fim cât mai aproape de oameni, să cunoaştem mai bine interesele şi mai ales sentimentele acestora, ţinând seama că votul, ca orice acţiune umană, nu este strict raţional, el este şi afectiv, conţinând elemente care nu pot fi cuantificate, dar care se pot schimba de la o zi la alta sau chiar pe parcursul aceleiaşi zile", a spus Cristian Matei în faţa auditoriului prezent, înainte de a fi reales în funcţia de preşedinte, cu unanimitate de voturi, punctând şi faptul că USL a reuşit schimbarea Consiliilor de Administraţie de la SC Domeniul Public Turda SA şi SC Turda Salina Durgău SA, menţionând că dacă "directorii au făcut fapte reprobabile, vor fi schimbaţi şi aceştia", pentru că "USL nu mai vrea să conducă cu furăciuni". @N

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 7 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 11 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 9 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 12 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°