Aşa cum aţi observat, în fiecare săptămână moare câte-un mare actor. După care începe circul de rigoare, la care contribuie, în primă fază, ăştia de la televiziuni, cu expresia ”s-a mai stins o stea”. E, când colegii de breaslă văd că mortul e considerat stea şi că se dau nişte secvenţe din filmele (în general, proaste) în care acesta a jucat, îşi dau seama că e timpul să iasă la rampă. Şi avem, de fiecare dată, cam trei tipuri de reacţii.

”De ce Dumnezeu îi ia la el pe cei mai buni?” Pe partea asta cu Dumnezeu, cel mai bun e, de departe, domnul Mircea Albulescu, care, inevitabil, ne spune că marele actor mort face acum roluri excepţionale prin Rai. Intervin energic şi alţi artişti, care-i dau o mână de ajutor domnului Albulescu şi, astfel, din aproape în aproape, se ajunge la concluzia că decedatul a fost luat intenţionat dintre noi de forţele binelui, pentru că nu ştiu ce teatru a deschis Dumnezeu pe lumea cealaltă şi nu se mulţumea cu actori de mâna a doua. În faza asta se plânge cel mai mult şi Mircea Albulescu îşi aduce contribuţia cu câteva lacrimi, făcând, pe lângă asta, şi un joc de sprâncene impecabil.

”A fost un coleg extraordinar!” V-aţi prins că aici intră în scenă, în primul rând, Florin Piersic. Chiar dacă uneori recunoaşte că nu l-a cunoscut prea bine, tot reuşeşte să-l bage într-un context cu Marga Barbu şi Sobi Cseh. Bine, astea sunt excepţii. În general, Florin îi cunoaşte pe toţi, aşa că, de cele mai multe ori, porneşte cu amintirile din copilăria mortului şi ajunge doar la momentul în care iubitul lui coleg împlinea 30 de ani. Şi asta pentru că e anunţat de moderator că e deja ora 12.00 noaptea şi se închide emisia. Oricum, răposatul era un om bun, care dădea săru’ mâna şi dona din puţinul lui la săraci. Aici se şi râde, pentru că aşa i-ar fi plăcut marelui dispărut să se întâmple la prima pomană din viaţa lui veşnică.

”Actorii