IAȘI. Oamenii legii au anunțat că au reușit să prindă o femeie care era acuzată de proxenetism.
Reprezentanții Poliție ieșene au precizat că agenții din cadrul Biroului Urmăriri, în colaborare cu cei ai Biroului Naţional Interpol, au extrădat-o din Germania pe Nicoleta A. (32 de ani), din comuna Miroslava.
Conform anchetatorilor, femeia era urmărită internaţional pentru faptul că se sustrăgea unui mandat de arestare preventivă, emis de instanţă pentru proxenetism.
Ieșeanca a fost introdusă în Arestul Poliției Iaşi.