Interviu transfinit.
Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram,
ediţia a II-a, colecţia Plantaţii,
Casa de Editură Max Blecher, 2012
Pe 26 martie Mircea Ivănescu ar fi împlinit 82 de ani… Profit de reeditarea, la Casa de editură Max Blecher, a unei cărţi de interviuri cu Mircea Ivănescu, mai precis un dialog amplu cu sibianul Vasile Avram din anii ’90, pentru a-l evoca pe cel care a fost Mircea Ivănescu. Reeditarea acestei cărţi se datoreşte (formă gramaticală preferată de M. Ivănescu), de altfel, iubirii altor doi tineri poeţi, Claudiu Komartin şi Radu Vancu, ei înseşi (alt idiosincretism ivănescian) apropiaţi, în anii 2000, de cel pe care-l numeam m.i. sau, şi mai simplu, m.
După câţiva ani de depărtare faţă de „atmosfera sufletească” a lui m.i., pot recunoaşte că o asemenea carte precum Interviu transfinit. Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram poate fi percepută ca preţioasă, artificială, repetitivă, plină de ocolişuri etc. Am observat, de-a lungul timpului, că M. Ivănescu, în calitate de „personaj” al vieţii literare, dar şi ca „autor”, era sau este privit cu o anume condescendenţă, admirativă uneori, e drept, cu o ironie bine-voitoare. Într-adevăr, aşa cum el însuşi observa, M. Ivănescu nu „a fost luat în serios” de criticii şi scriitorii „serioşi” ai timpului. Şi nu a fost luat în serios, pentru că el însuşi nu s-a luat în serios aşa cum se procedează de obicei, când te consideri „scriitor”. M. Ivănescu se considera, din contră, un „idiot”. Dostoiveskian sau nu, nu mai contează, în orice caz în acest interviu se scrie negru pe alb (p. 47) cât de fericit a fost să descopere în Jurnalul lui Gide o mărturisire similară: şi Gide a fost „literalmente un idiot” până pe la 20 şi ceva de ani! Tema „idioţeniei” se leagă, în Interviu, de două aspecte: de „productivitatea” şi „e
