Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a anunţat, vineri, la Galaţi, că va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte la Congresul PSD din 19-20 aprilie, transmite corespondetul Agerpres.
,,Voi candida la o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional în cadrul PSD. Voi candida pentru un nou mandat de vicepreşedinte', a declarat Nica.
Dan Nica s-a aflat, vineri, la Galaţi, unde a participat la Conferinţa Judeţeană PSD Galaţi, în care a fost reales în unanimitate în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene. În cadrul conferinţei, cei peste 400 de delegaţi au votat pentru candidatura lui Dan Nica la o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional în PSD.
Congresul PSD va avea loc în perioada 19-20 aprilie, în Bucureşti, la Sala Palatului, în prezenţa a circa 4.000 de delegaţi, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cătălin Ivan.
El a precizat că la acest Congres vor fi aleşi 16 vicepreşedinţi ai partidului. Potrivit lui Ivan, 8 vicepreşedinţi vor fi regionali, aleşi doar de către reprezentaţii regiunilor, iar ceilalţi 8 vor fi aleşi la nivel naţional, pe domenii de activitate.
Potrivit lui Ivan, BPN al PSD a decis ca dintre cele opt funcţii de vicepreşedinte alese la nivel naţional, pe domenii de activitate, trei să fie alocate femeilor.
El a arătat că dacă femeile vor câştiga mai mult de trei funcţii de vicepreşedinte, le vor şi ocupa.