Tribunalul Vrancea a pronunţat ieri sentinţa pentru bărbatul de 40 de ani din Jorăşti care şi-a ucis fratele cu un cosor anul trecut. Inculpatul Ionel Condurat a fost condamnat la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor civile
Judecătorii au decis şi confiscarea a trei arme albe de la inculpat, două cuţite şi cosorul de tăiat coceni folosit la crimă, bunuri aflate în Camera de corpuri delictea Tribunalului. Ionel Condurat a fost trimis în judecată în stare de arest, după ce, în seara zilei de 2 noiembrie, pe fondul beţiei şi a unor neînţelegeri mai vechi, l-a lovit pe fratele său cu un cosor în zona gatului. Săndel Condurat, de 34 de ani, a decedat la spital ca urmare a loviturilor primite. Crima a avut loc în casa în care cei doi fraţi locuiau cu mama lor. Agresorul se află în arest din 3 noiembrie 2012. (G. S)
Meniu special pentru bolnavii de tuberculoză
Bolnavii de tuberculoză care sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani vor primi pe 24 martie, cand se marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, un meniu îmbunătăţit. „Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sf Pantelimon» Focşani s-a implicat activ în marcarea corespunzătoare a acestei zile şi, cu această ocazie, va oferi celor aproximativ 30 de bolnavi internaţi în secţia TBC un meniu special care va cuprinde printre altele: produse lactate, friptură de pasăre cu piure de cartofi, friptură la tavă şi fructe. Prin acest gest simbolic, conducerea spitalului recunoaşte şi sprijină constant lupta continuă a cadrelor medicale pentru vindecarea acestei maladii şi reintegrarea socio-profesională a pacienţilor trataţi”, a precizat Alina Pelin, purtătorul de cuvant al Spitalului din Focşani. (R. M.)
Sindicaliştii de la Ambulanţă discută despre reorganizare
Sindicaliştii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vr