Jandarmii arădeni se vor alătura, mâine, între orele 20.30 – 21.30, iniţiatorilor Campaniei „Ora Pământului” prin reducerea consumului de energie electrică, implicit a poluării.
Campanie unică în istorie, „Ora Pământului” îşi propune, prin gestul simplu de stingere a luminilor care nu sunt esenţiale funcţionării şi prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, să tragă un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.
„Jandarmeria Română a participat constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător alături de ONG - uri, diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass-media (ex. plantare arbori, acţiuni de ecologizare etc). Jandarmeriei Române îi revin prin Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie protejată, de pe teritoriul României”, spune maior Emilia Fînata, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Inspectorul General al Jandarmeriei Române, colonel dr. Olaru Mircea a adresat un apel tuturor jandarmilor de a participa sâmbătă, 23 martie 2013, la acţiunea „Ora Pământului” în semn de susţinere a eforturilor globale împotriva poluării şi a încălzirii globale.