Municipiul Slatina ocupa un loc de frunte pe harta industrială a ţării înainte de 1990. Cu o platformă industrială diversificată şi extrem de bogată, capitala judeţului Olt a fost unul dintre oraşele unde să îşi găseşti un loc de muncă nu a reprezentat niciodată o problemă. De la decisiva lună decembrie 1989 au trecut însă mai mulţi ani, iar uzine importante au dispărut din peisajul autohton. Şi, odată cu ele, au dispărut şi locurile de muncă.

Pe parcursul celor 24 de ani de la Evenimentele din Decembrie 1989, două dintre întreprinderile importante ale municipiului Slatina au pus lacătul la porţi, iar muncitorii au fost trimişi în şomaj în valuri. Cele două uzine despre care acum nu se mai vorbeşte decât la timpul trecut în Slatina sunt Fabrica de Rulmenţi şi, respectiv, Întreprinderea de Utilaj Alimentar (UTALIM, în prezent, n.a.).

Împreună, cele două uzine au dat de lucru la aproximativ 3.000 de suflete. Fabrica de Rulmenţi din Slatina făcea parte, înainte de 1989, dintr-un lanţ de şase asemenea unităţi existente în ţară ce formau Grupul URB (Uzina de Rulmenţi Braşov), în cadrul căruia lucrau 20.000 de oameni. Practic, în Europa, România era una dintre ţările cu cea mai dezvoltată industrie de rulmenţi. „Rulmentul” Braşov, fabrica de la Braşov, s-a închis în anul 2007 şi, înainte de Revoluţie, avea 6.000 de angajaţi. Bârladul a avut 10.000 de oameni, cea de la Ploieşti - 1.000 de oameni, Alexandria - 1.500, iar Suceava - vreo 500. După '89, datorită pă¬trun¬derii tehnologiilor străine fabrica din Braşov nu a fost privatizată şi în 2007 statul a decis s-o în¬chidă prin lichidare voluntară. Fabrica de rulmenţi din Slatina s-a închis prima, şi producea rulmenţi din ţevi care erau aduse tot de la o fabrică din Slatina.

În greva foamei pentru locul de muncă

Fabrica de la Slatina nu s-a închis însă rapid. Agonia ei a fost lungă. La fel şi cea a ce