La noi, fie din cauza mentalităţii, fie că, pur şi simplu, nimeni nu s-a preocupat la modul real de statutul şi însemnătatea omului politic, când spui că faci politică este echivalent cu ce e mai rău. Şi poate cineva să învinovăţească un public care a văzut că cei din politică se identifică exact cu tarele şi cu problemele pe care le hulesc?

Imaginea. Esenţială pentru orice vieţuitoare a acestei planete, indiferent de poziţia ei socială, de avere, inteligenţă, pregătire, frumuseţe, talent, rol jucat la un moment dat la învârtirea roţii omenirii.

Ierarhizarea este singurul sistem valabil care funcţionează cu exactitate maximă în societatea umană. Iar ierarhizarea presupune (şi) imagine. Datorită ei, poţi avea tot ceea ce nu ai avut vreodată, poţi fi omul de care să pară că toţi au nevoie şi fără de care nu pot trăi. Poţi spăla orice păcate şi poţi să faci unele noi, la adăpostul oferit de ea.

Că ne place sau nu, trăim într-o lume axată din ce în ce mai mult pe aparenţe, decât pe substanţă, o altfel de imagine la care puţini lucrează şi de care sunt preocupaţi. Dacă pot spoi frumos un perete, ce mai contează că el e din paiantă, igrasios, mucegăit şi poate cădea în orice moment? Oamenii politici trăiesc din imagine, deşi mulţi nu vor să o recunoască şi se prefac că lor nu le trebuie aşa ceva.

Modele. Fac destule cât să le asigure, de la sine, o imagine perfectă. Se nasc cu nişte calităţi speciale care îi propulsează clar şi fără efort într-un top în care, din nou, imaginea e inutilă. Pe unii îi doare fix în tocul de la pantof şi recunosc asta nonşalant. Iar alţii s-au obişnuit să fie oameni politici, şi-au asumat mentalitatea şi prejudecăţile asupra acestui statut, cât mai ales faptul că: “nu se poate face, dom’le, nimic!”. Aceştia sunt cei mai periculoşi şi cei din cauza cărora a fi om politic e echivalent cu a fi cel mai rău. Însă toţi, absol