Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărtărescu: Am fost numit un agent de propagandă politică în străinătate

Publicat in Cotidianul, vineri 22 martie 2013 ·

Mircea Cărtărescu loveşte fără milă în imaginea României în străinătate, declarînd pentru Agenţia France Press: “La ICR a venit o conducere care ne întoarce cu patru decenii în urmă, la epoca protocronismului populist al culturnicilor lui Ceauşescu”. Din acest motiv, el ar fi refuzat să participe la Tîrgul internaţional de carte de la Paris, unde, în acest an, România are statut de invitat special. Cărtărescu crede că ne-am întors în vremurile taţilor lui Patapievici, Tismăneanu sau Baconski Mai exact, scriitorul îşi motivează refuzul de a participa la acest important eveniment internaţional prin intenţia de a protesta faţă de actuala conducere a ICR, care anunţase chiar din primele momente ale instalării sale că va pune capăt privilegiilor pe care un grup de scriitori le-au avut sub vechea conducere! Cărtărescu face însă greşeala de a extinde sfera protestului său şi la rezultatul alegerilor care au instalat la Putere în decembrie anul trecut fosta Opoziţie, trădînd, în acest fel, şi opţiunile sale politice, afirmate deseori în articolele sale: “Absenţa mea de la Salonul de Carte din Paris este în primul rând un protest. Într-o Românie care se degradează pe zi ce trece (...), cultura trăieşte şi ea momente dramatice”. În interviul lui Cărtărescu pentru Agenţia France Press, se fac aprecieri exagerate faţă de noua conducere a ICR, ca şi cum în fruntea acestei instituţii ar fi fost aduşi A. Toma, Leonte Tismineţki, Paul Cornea sau A.E. Baconski, adică reprezentanţii stalinismului cultural din anii 50-60: “La ICR a venit o conducere care ne întoarce cu patru decenii în urmă, la epoca protocronismului populist al culturnicilor lui Ceauşescu. Sunt oameni (...) care proferează injurii, pe site-ul ICR, la adresa celor mai importanţi artişti români, care au pornit un război împotriva intelectualilor români cei mai cunoscuţi”. “Dai în mine, / dai în tine, / dai în fabrici

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 25 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 35 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 48 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°