„Melancolie“, de Gottfried Benn
Ed. Vremea, 2013
O apariție eveniment mi se pare culegerea de versuri și aforisme, „Melancolie“, din opera poetului german Gottfried Benn, la Editura Vremea. Grație traducerii lui Mircea Barnaure (locuiește în Germania, este medic și membru al Asociației Scriitorilor Germani) și eforturilor Ioanei Orleanu (autoare și traducătoare ea însăși, membră a aceleiași asociații), care face un necesar dosar introductiv al vieții și operei autorului, avem, în sfârșit, o primă culegere mai amplă din scrierile celui care este considerat de literați cel mai important poet german al secolului XX. Dacă nu-l socotim, desigur, pe Paul Celan, născut în Bucovina noastră, dar asta e o altă discuție și nu clasamentele sau topurile importă aici. Gottfried Benn (1886-1956) este, potrivit gânditorului german Wolf Lepenies, „poet și eseist incomparabil..., care îi smulgea literalmente limbii germane posibilități de exprimare nemaiîntâlnite, așa cum a făcut-o Nietzsche înaintea lui“ (în volumul „Ce este un intelectual european?“, 2012). A fost silit să practice meserii, precum cele de medic și militar, pentru a se putea întreține, el care, potrivit lui Lepeneis, dacă ar fi trăit în Franța, ar fi devenit mare om de litere. Însă vremurile erau tulburi în Germania vremii și astfel îl vedem pe rafinatul Benn aderând după 1933 la ideologia nazistă, preamărind un regim care i se părea că are o generoasă preocupare pentru elementele artei. Cu formula precisă a Ioanei Orleanu, Benn a „practicat o viață întreagă camuflajul“. „Una dintre maximele sale favorite era de genul acesta: omul nu poate fi, simultan, o creatură reflexivă și morală. Și-a dat repede seama că nu se potrivea intențiilor estetic-criminale ale nazismului („Ne simțim ca niște artiști“, afirma ritos Goebbels), însă nu mai avea ce face. A devenit indezirabil mișcării hitleriste, după un scu
