Simona Vasilache: Dintru început, o întrebare ex abrupto: iubiţi Bucureştiul?
Peter Derer: Curiozitatea e justificată, mai ales dacă vă gândiţi la expoziţia grupului de studenţi arhitecţi numită „Bucarest, la mal aimée”. Opinia proprie este că majoritatea locuitorilor s-a ataşat de oraş, pentru că locuieşte şi munceşte aici, vrea să-şi înfrumuseţeze existenţa. Cert, legătura ar fi fost mai profundă dacă n-ar fi decimat comuniştii populaţia originară şi n-ar fi tulburat relaţiile de proprietate. Am rezerve dacă administraţia, de la primari şi consilieri până la arhitecţii-şefi, are astfel de sentimente de dragoste. Nici investitorii, care văd aici numai oportunităţile de câştig n-au motive să iubească Bucureştii.
Dar, revenind la întrebare: orice oraş, mai ales o metropolă, este o realitate vie, complicată. Trebuie considerate amplasamentul, clima şi flora, cadrul construit, nu în ultimul rând contează şi oamenii. Sunt părţi ale oraşului care, privite prin prisma a ceea ce ar putea deveni, îmi plac. Apreciez că multe din cartierele de case construite în perioada regatului merită mai multă atenţie decât li s-a acordat. Ele formează partea specifică şi valoroasă a Capitalei. Descrierea lor prin indicatori tehnici ori prin mijloace literare sau artistice este, evident, posibilă, dar nu va reda niciodată realitatea lor alambicată.
Ce locuri din Bucureşti ştiţi cu ochi închişi?
Nu sunt bucureştean din naştere şi nici n-am colindat întreg oraşul. Dar ca majoritatea dintre noi, am traversat adesea Lipscănia şi zona înconjurătoare. Reţin destul de limpede marile clădiri publice (sediile Băncii Naţionale, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, actuala Bancă Comercială, Universitatea, Ministerul Agriculturii, Teatrul Naţional etc.). Dar am în memorie şi construcţii mai puţin săritoare în ochi: Curtea Veche, Stavropoleos, Hanul Man
