Angajările nu se pot face decât în momentul în care se semnează contractul de finanţare cu Casa de Asigurări, dar, pentru ca documentul să fie parafat, este nevoie ca unitatea să aibă personal angajat cu cel puţin două luni înainte, perioadă în care medicii trebuie să facă voluntariat, neavând cum să fie plătiţi
Spitalul Municipal din Săcele se află în conservare de aproape doi ani, respectiv de la data de 1 aprilie 2011, când Ministerului Sănătăţii a decis desfiinţarea a 67 de unităţi sanitare pe motiv că sunt ineficiente. Consiliul Local Săcele caută o soluţie pentru a redeschide unitatea, mai ales că de serviciile acesteia beneficiau peste 50.000 de persoane din oraş şi din localităţile învecinate, care fie sunt nevoite să apeleze la cabinetele medicale private, fie să vină la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Braşov care este destul de aglomerată.
Consilierul local din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), Dan Onacă (foto dreapta), a precizat că redeschiderea unităţii a fost blocată în special din cauza birocraţiei. „Acest spital a fost închis cu o simplă semnătură, iar, acum, pentru a-l redeschide avem nevoie de ani de muncă şi să trecem peste o serie de piedici birocratice. În primul rând, pentru ca unitatea să fie din nou funcţională trebuie să încheiem un contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar în acest sens, cu două-trei luni înainte, trebuie să încheiem contracte de muncă cu personalul care va deservi unitatea. Problema este că, legal, aceşti oameni nu pot fi plătiţi, decât din momentul în care se va încheia contractul cu Casa. Consiliul Local nu are cum să îi plătească şi deci nici CASJ”, a explicat Dan Onacă.
Pentru ca spitalul să devină din nou funcţional este nevoie de angajarea a 70 de persoane, dintre care 17 medici. Acesta a precizat că soluţia găsită pentru a depăşi această barieră birocra