La câţiva ani după revoluţie fabricile din judeţul Neamţ au fost numite neprofitabile de către statul roman. Din acest considerent a urmat privatizarea, apoi divizarea şi lichidarea lor.
Întreprinderea Mecanică Roman (fostul Arsenal) a fost una dintre cele mai profitabile întreprinderi din Neamţ, construită în anul 1916 în oraşul Roman. Fiind un obiectiv strategic al oraşului, întreprinderea a fost afectată grav de bombardamentele din iunie 1944 şi tot personalul a fost evacuat. După terminarea războiului întreprinderea a revenit în oraş. Din totalul de 3536 de romaşcani angajaţi în industrie, 2800 aparţineau Întreprinderii Mecanice Roman şi Fabricii de Zahăr “Ilie Pintilie” (actuala Danubiana).
Revenită la Roman cu profilul schimbat (până în 1944 funcţionase ca întreprindere militarizată, bazată pe producţia şi repararea armamentului), fabrica s-a reintegrat rapid în viaţa economică.
După anul 1960 specializarea întreprinderii era în construcţii de maşini unelte pentru prelucrarea lemnului, piese de schimb pentru tractoare şi mecanică grea. În anii următori produsele s-au diversificat, mergând în direcţia utilajelor specializate de mare randament şi precizie, maşini de găurit, freze, poduri rulante, automacarale, stivuitoare şi utilaje acţionate prin comandă numerică.
Conform statisticilor întocmite în acea perioadă, creşterea producţiei materiale a Întreprinderii Mecanice Roman a fost impresionantă: 100% (1947), 639% (1958), 1124% (1960), 1965% (1965), 2095% (1970) şi 3260% (1972).
La doi ani de la revoluţie Întreprinderea Mecanică Roman a fost împărţită în două fabrici: Umaro S.A. şi Fontax S.A. La înfiinţare Umaro avea 3500 de angajaţi, iar Fontax 3000 de angajaţi.
În 1995 Umaro a început să aibă dificultăţi financiare din cauza scăderii comenzilor şi a creditelor făcute pentru salarii şi producţie. După şase ani Culiţă Tărâţă,
