Diferenţa calitativă dintre „birocraţia” ce guvernează administraţia locală şi „tehnocraţia” care conduce o afacere este relevată şi de modul diferit în care administrează resursele de apă administraţia municipiului Galaţi şi administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal.
În timp ce la ArcelorMittal a fost redusă risipa de apă, în oraş nu interesează pe nimeni faptul că jumătate din apa pompată în reţele ajunge în pământ. În zona municipiului Galaţi este pompată, anual, o cantitate de 481.000.000 mc de apă, din care 444.000.000 mc este reprezentat de consumul tehnologic de apă de pe platforma siderurgică, iar restul este consumul de apă potabilă al oraşului.
În urmă cu câţiva ani, peste 50% din consumul tehnologic de apă din combinat era risipit din cauza instalaţiilor neetanşe, echipamentelor învechite şi pierderilor tehnologice. În cazul reţelelor din municipiul Galaţi, procentul de apă risipită în pământ este unul foarte precis: 51,94%. În timp ce administraţia combinatului a demarat un amplu program de reducere a pierderilor de apă, în oraş, în afara proiectului ISPA, ce a vizat înlocuirea a o mică parte din cei 600 km de conducte de apă potabilă, apa risipită în pământ e privită doar ca pierdere economică, în documentele regiei Apă Canal SA fiind denumită ca fiind „apa care nu aduce venituri”.
La ArcelorMittal, consumul a fost redus la jumătate
În 2010, administraţia ArcelorMittal a demarat un proiect de reducere a consumului de apă prin eliminarea pierderilor de apă. După ce anterior fusese înregistrat un consum tehnologic de 26 mc la tona de oţel lichid, în 2009 consumul fusese de 24 mc/tona de oţel. În 2010, directorul general de la vremea aceea, Thierry Le Gall, a angajat două firme care să facă un audit şi să reducă pierderile de apă măcar până la 16 mc/tona de oţel. Aşa au fost luate primele măsuri de reducere a pierderil
