Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 22 martie 2013 · ·

Compania poloneză de petrol şi gaze naturale PGNiG, controlată de stat, a realizat prima extracţie de gaze de şist din Polonia, în condiţiile în care guvernul mizează mult pe acestă sursă de energie pentru a reduce dependenţa de importurile de gaze naturale ruseşti, scrie The Warsaw Business Journal. Extracţia a fost realizată la puţul Lubocino-2H, iar testele continuă. Compania nu este sigură ce volum de gaze ascunde zăcământul. „Acestea sunt veşti bune care ar trebui să încurajeze investitorii să caute gaze de şist în Polonia“, a declarat ministrul trezoreriei Mikolaj Budzanowski. Până în prezent, Polonia a acordat 109 licenţe de explorare a gazelor de şist. Dintre acestea, cele mai multe (16) sunt deţinute de PGNiG care împreună cu grupul minier KGHM, cel de utilităţi PGE şi companiile Tauron şi Enea ar trebui să formeze operatorul naţional al gazelor de şist. Bogdan Cojocaru

Uniunea Europeană (UE) trebuie să promoveze integrarea pentru a evita o prăbuşire a blocului comunitar care ar putea duce la fragmentarea Europei în state-naţiune, şi de asemenea ar trebui să ofere statutul de membru mai multor ţări vecine din Est, inclusiv Rusiei, pentru ca Polonia să scape de sindromul periferiei şi să ajungă în centrul uniunii, a declarat ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski, citat de The Wall Street Journal. „Uniunea Europeană este încă în criză, iar supravieţuirea sa nu este garantată în niciun fel. Prăbuşirea blocului comunitar ne-ar putea reda în întregime puterile, dar puteri mai mari vor căpăta şi alţii“, a spus Sikorski în discursul său anual privind politica externă. Criza financiară din UE a afectat şi Polonia, care s-a alăturat blocului comunitar în 2004, după o istorie tumultuoasă marcată de conflicte militare în care ţara a fost împărţită între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică în 1939. Prăbuşirea UE ar face din nou ca Polonia să devin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum 53 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Incendiu de amploare în Tunari – Au fost afectate trei imobile / Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

News.ro acum 56 minute
Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unuin incendiu care a cuprins trei imobile în localitatea Tunari, judeţul Ilfov. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, judeţul

Doi copii, de doar 1 și 3 ani, morți într-un incendiu devastator în Suceava. Pompierii nu i-au mai putut salva VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
Doi copii, de doar 1 și 3 ani, au fost surprinşi, joi, 21 noiembrie, într-un incendiu produs la o locuinţă din localitatea Voitinel, judeţul Suceava. Când pompierii au reuşit, în sfârșit, să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi. ”In

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 2 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

UPDATE - Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul. Este pentru prima oară când Moscova foloseşte o rachetă atât de puternică / Reacţia lui Zelenski şi a Kremlinului / Ce spune un oficial occidental

News.ro acum o ora
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât

Nicolae Ciucă: PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC

Mediafax acum o ora
„PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Nu pot ei conspira cât putem noi vota! Etapa de la BEC a planului Hrebenciuc: după ce PSD a scos-o din cursă pe Diana Şoşoacă pentru a-i face culoar lui Simion cu mâna CCR, astăzi, cu mâna B

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 21 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Legea prin care PFA-urile puteau deveni SRL-uri este neconstituţională

HotNews acum 36 minute
Modificarea legislativă prin care persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se puteau transforma în societăţi cu răspundere limitată (SRL) sau altfel de societăţi comerciale a fost declarată ca fiin

Fostul șef al IPJ Cluj, trimis în judecată de DNA. Mihai Rus și-a convins subalternii să nu-i ia permisul de conducere

Ziare.com acum 4 ore
Fostul șef al IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, adjunctul său, comisarul Ciprian Neag, şeful Serviciului Rutier din instituţie, Aurelian Mircea Rotar, şi doi poliţişti rutieri au fost trimişi în judecată de DNA, în stare de libertate, într-un dosar de

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

4°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-3°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°