Un român de 28 de ani, cu o soţie şi şase copii acasă, a reuşit să surprindă plăcut Italia, ţară în care ştirile despre conaţionalii noştri au de obicei legătură cu diferite infracţiuni. Alin Cioacă, un pizzer aflat de 10 ani în Italia, are însă o poveste care arată că românii nu trebuie judecaţi după aparenţe.
Alin Cioacă lucrează de şapte ani la o pizzerie din Orsatti, iar zilele trecute a primit de la un client în vârstă un plic în care a descoperit, uluit, că se aflau 32.000 de euro. Iar gestul pe care l-a făcut apoi l-a făcut vedetă în presa italiană. Deşi are acasă şase copii şi o soţie de întreţinut, Alin a decis că este corect să ducă banii la poliţie.
“Când am deschis plicul, m-am speriat. Am crezut că este bacşişul meu, dar când am văzut toţi acei bani m-am speriat. Am decis că nu era corect să-i păstrez, pentru că ceva nu se lega. Nu am stat pe gânduri şi am mers la poliţie”, a povestit Alin, pentru publicaţia La Nuova Ferrara.
Tânărul a explicat că nu a vrut să profite de pe urma a ceea ce putea fi o neînţelegere. “Nimeni nu mă văzuse luând plicul şi aş fi putut să tac, dar nu se cuvenea să păstrez toţi acei bani”, spune Alin, căruia bărbatul care i-a înmânat plicul i-a spus că în el se află “ceva bani”. Românul nici măcar nu s-a uitat în plic pe loc, ci l-a deschis abia acasă. La vederea zecilor de bancnote de 50, 100 şi 500 de euro, Alin, soţia şi copiii lui au amuţit. Cum era târziu au decis să ascundă “comoara”, iar a doua zi la prima oră a mers direct la poliţie pentru a preda banii.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/un-roman-uimeste-italia-a-predat-carabinierilor-32-000-de-euro-primiti-de-la-un-batran_71915.html#ixzz2ODRdpL9k
Un român de 28 de ani, cu o soţie şi şase copii acasă, a reuşit să surprindă plăcut Italia, ţară în care ştirile despre conaţionalii noştri au de obicei legătură cu diferite infracţi