Pictoriţa Mariana Calfa a trăit şocul vieţii ei luna trecută, în Germania. A fost în vizită la iubitul ei, Eric şi intenţiona să-i facă o surpriză. Cea surprinsă a fost ea, când l-a găsit în pat cu un alt bărbat.
Mariana Calfa se pare că nu are noroc în dragoste. După o relaţie de aproape cinci ani cu Gheorghe Gheorghiu, ea s-a întors la marea ei iubire, Eric, un om de afaceri din Germania. Cei doi au fost împreună timp de opt ani, în perioada în care pictoriţa locuia acolo. Au fost logodiţi, dar s-au despărţit, însă în 2011, după o pauză de cinci ani, au reluat legătura. Îşi făceau planuri de căsătorie şi de întemeiera unei familii. Dar iată că omul pe care credea că îl cunoaşte cel mai bine s-a dovedit a fi atras de bărbaţi.
Mariana îl considera pe Eric "sufletul ei pereche"
Luna trecută, Mariana Calfa a vrut să îi facă o surpriză şi să se ducă la el fără să-l anunţe. "Obişnuiam să ne facem astfel de surprize. Seara am dormit la o prietenă, iar a doua zi dimineaţa, la prima oră, m-am dus la el. Am cheile de la casă, câinii lui mă cunosc, nu a fost nicio problemă să intru în camera lui. Am văzut două persoane în pat. Jaluzelele erau trase şi, în semiîntuneric, am crezut că e cu o femeie. Abia când am tras jaluzelele am văzut că era un bărbat tânăr, bine făcut, cu părul mai lung, care avea în jur de 35 de ani. Amândoi erau dezbrăcaţi până la brâu, mai departe nu am văzut ca erau acoperiţi. Nu mai ştiau ce să zică, au rămas încremeniţi. Am fugit pe scări, Eric în urma mea, strigând că «nu e ce cred eu», că respectivul bărbat este maseurul lui care a adormit la el", a povestit Mariana Calfa.
A plecat din Germania a doua zi. Nu a povestit nimănui până acum, de ruşine. Nu a plâns, nu a suferit. A fost doar şocată de situaţie. "Poate dacă mă înşela cu o femeie, sufeream. Dar aşa, nu are sens". Semne foarte evidente că Eric era