TIMIȘOARA. Deputatul PNL, Horia Cristian spune că pacienții trebuie să afle mult mai repede de ce suferă. Dacă în Timișoara stabilirea unui diagnostic durează 10 zile, la sate durează 3 luni, explică acesta, explică deputatul. În acest sens, în toată țara, se vor organiza centre multifuncționale, acestea având la bază actualele centre de permanență din toate județe țării. Un alt pas din contractul cadru pe acest an îl reprezintă stimularea centrele multifuncționale. Numărul de internări s-a redus cu 0,8%, în condițiile în care s-au închis sute de spitale, ci în inexistența unor servicii medicale. MS vrea să stimuleze acest fel de servicii, explică Horia Cristian. Se vor căuta metode să finanțeze centrele de permanență, să aibă și ecograf, laborator, pentru ca apoi să poată pună un diagnostic exact, fără ca pacienții să fie trimiși la medicii specialiști și purtați pe drumuri săptămâni întregi.
În judeţul Timiş funcţionează în prezent 25 de centre de permanenţă, în Ciacova, Dudeştii Vechi, Gătaia, Recaş, Liebling, Niţchidorf, Teremia Mare, Maşloc, Chevereşu Mare, Comloşu Mare, Buziaş, Moşniţa Nouă, Remetea Mare, Parţa, Remetea Mare, Gottlob, Sânandrei, Chişoda, în Lugoj sunt două centre, iar în Timişoara în zonele Eugeniu de Savoya, str. Orşova nr.16 , str. I. Plavoșin, str. Cărăbuşului nr. 15 şi în zona Intrarea Topologului.
TIMIȘOARA. Deputatul PNL, Horia Cristian spune că pacienții trebuie să afle mult mai repede de ce suferă. Dacă în Timișoara stabilirea unui diagnostic durează 10 zile, la sate durează 3 luni, explică acesta, explică deputatul. În acest sens, în toată țara, se vor organiza centre multifuncționale, acestea având la bază actualele centre de permanență din toate județe țării. Un alt pas din contractul cadru pe acest an îl reprezintă stimularea centrele multifuncționale. Numărul de internări s-a redus cu 0,8%, în condițiile în care s-au