prof. logoped: Antonela Chezan

Discriminarea directă şi indirectă, dezavantajele financiare şi izolarea socială sunt principalele motive pentru care persoanele cu dizabilităţi intelectuale sunt mai vulnerabile la fenomenul excluderii sociale. Combaterea excluderii sociale este responsabilitatea autorităţilor naţionale, regionale şi locale. Răspunsul la excludere socială depinde de sistemul naţional de protecţie socială şi de politicile sociale.

Ca şi membru al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei, structura Speranţa Zalău mă număr printre persoanele care consideră că dizabilitatea este o resursă pentru comunitate care o îmbogăţeşte şi o diversifică, o diferenţă specifică. Sunt fermă în poziţia mea atunci când vine vorba despre dreptul la educaţie al copiilor, al tuturor copiilor. De asemenea susţin ideea necesităţii stimulării precoce a copiilor cu dizabilităţi pentru a atinge un nivel cât mai înalt în recuperarea şi independenţa acestora.

Realitatea cruntă de zi cu zi este că directorii şi profesorii fug de copiii cu dizabilităţi, nu doresc să-şi asume responsabilităţi suplimentare chiar dacă prin lege persoanele cu dizabilităţi au dreptul să-şi aleagă forma şi instituţia de educaţie. Pe lângă toate acestea – persoanele cu dizabilităţi când sunt văzute pe stradă sunt ignorate, privite cu milă etc. Guvernul nu se implică pentru a le schimba viaţa, le oferă o sumă mică, total insuficientă pentru supravieţuire. Mulţi copii ajung în şcoli speciale când ar trebui să li se respecte mediul educativ propice dezvoltării lor.

În acest sens am iniţiat un concurs cu scopul informării şi sensibilizării comunităţii cu privire la integrarea copiilor cu dizabilităţi. Concursul se numeşte „Arată-mi INTEGRARE!”, s-a desfăşurat în perioada 26 februarie – 20 martie 2013 pe site-ul instituţiei noastre www.csei-simleu.ro . Am invitat cu dr