În măsura în care înţelegi că nu poţi avea în acelaşi timp anarhie (ordine fără stat) şi capitalism (liberă concurenţă), ai două variante: fie optezi pentru anarhism - individualist sau colectivist (o opţiune perfect OK) şi respingi capitalismul, fie optezi pentru capitalism şi respingi anarhismul.

Libera concurenţă nu este spontană, ea nu poate subzista în absenţa unui aranjament instituţional care să o impună ca normă. Mai spun o dată: eu nu susţin că libera concurenţă ar fi imorală, ci că ea nu este o specie de ordine spontană. De ce nu este un tip de ordine spontană? Pentru că, în calitate de competiţie, este un joc de sumă nulă. Iar războiul este întotdeauna mai costisitor decât pacea, pe termen lung.

Un vânzător normal la cap nu are în intenţie păgubirea altui vânzător, nu de asta intră el în afaceri. Un vânzător normal la cap are drept scop să facă profit. Dar el nu îşi poate atinge scopul decât scăzând (la limită, anulând) profitul altor vânzători. Cu alte cuvinte, pentru vânzători libera concurenţă este un joc de sumă nulă. "Joc de sumă nulă" este o traducere tehnică pentru un alt termen tehnic: "stare de război". De altfel, orice competiţie este un joc de sumă nulă: nimeni nu poate câştiga o competiţie decât dacă altcineva pierde. Prin urmare, dacă vrei competiţie, atunci vrei joc de sumă nulă; dacă vrei joc de sumă pozitivă, atunci nu vrei competiţie. A susţine că libera concurenţă e un joc de sumă pozitivă (o expresie a unei ordini voluntare, benefice pentru toţi) e cât se poate de fals - e o iluzie întreţinută de unii apărători neatenţi sau ipocriţi ai ordinii capitaliste.

Pentru orice comerciant, costurile menţinerii în stare de concurenţă permanentă cu ceilalţi comercianţi sunt mai mari decât beneficiile care ar deriva dintr-un aranjament prin care comercianţii îşi împart piaţa de comun acord. Dar regula liberei concurenţe le inter