"Lumea" dezbate acţiunile unei copile agitate de 15 ani şi reacţiile pe care acestea le-au provocat. Aud despre naţionalism, respect faţă de... simboluri, şi de aici întregi pagini şi ore dedicate unui subiect inflamat artificial. Cum îmi place să văd lucrurile raţional, haideţi să punem în discuţie raţională valoarea de adevăr a fenomenului numit naţionalism.
Aşa că, să punem lucrurile în context:
1. Majoritatea celor care cunosc limba în care scriu acum, trăiesc într-un spaţiu de aproximativ 238.391 km pătraţi, denumit generic România. Acest spaţiu reprezintă doar o mică parte din continentul denumit Europa. Continentul denumit Europa, este doar unul din cele 7 (sau mai puţine) continente ale unei planete denumite Pământ. Planeta Pământ este una din cele 8 planete ale unui sistem solar. Pământul, este a cincea planetă ca dimensiune din acest sistem solar. Sistemul solar face parte dintr-o galaxie cu 400 de miliarde de stele (mai mult sau mai puţin, nu le-a numărat nimeni pe toate), galaxie pe care o numim Calea Lactee. Calea Lactee este doar una din cele peste 350 de miliarde de galaxii majore şi şapte mii de miliarde de galaxii pitice din Universul Observabil.
2. Toţi cei care citesc acest text fac parte din specia homo sapiens. Specia homo sapiens este singura dintre speciile genului homo rămasă în viaţă. Genul homo face parte dintr-un grup mai mare de specii, denumit familia hominidae, împreună cu cimpanzeii, gorilele şi urangutanii. Familia hominide face parte dintr-un grup şi mai mare, denumit ordinul primate, alcătuit din câteva sute de specii. Ordinul primate este o mică parte a regnului animalia, alcătuit din aproximativ 10 milioane de specii.
În lumina acestor două puncte pe care le-am scris mai sus, nu pot decât să fiu uimit de existenţa unor manifestări de genul celor care au inflamat, în ultimele zile,