Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După eşecul parţial din Cipru, FMI ajută din nou Irlanda

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 23 martie 2013 ·

FMI a anunţat vineri că a aprobat deblocarea unei noi tranşe de ajutor de 970 milioane de euro pentru Irlanda în cadrul unui plan de salvare acordat ţării la sfârşitul anului 2010 pentru a evita falimentul, arată Agerpres.

Consiliul de administraţie al FMI, care reprezintă cele 188 de state membre ale sale, a autorizat eliberarea acestei tranşe, a noua de la lansarea programului, ridicând la 22,60 miliarde de euro valoarea împrumuturilor acordate de Fond acestei ţări, potrivit unui comunicat, citat de AFP.

Irlanda a solicitat ajutorul partenerilor ei europeni şi FMI la sfârşitul anului 2010 şi a obţinut un plan de salvare global de 85 miliarde de euro însoţit de condiţii draconice şi care ar trebui în teorie să se încheie până la sfârşitul anului. "Punerea în aplicare a unor reforme solide în Irlanda a continuat", scrie FMI în comunicat.

Irlanda este singura ţară din zona euro salvată de troică /UE, FMI, Banca Centrală Europeană/ care a revenit la creştere economică, în timp ce Portugalia şi Grecia se scufundă în recesiune. Fondul notează totuşi că rata şomajului în ţară rămâne "ridicată", la 14,2% şi că unele credite ipotecare continuă să pună "probleme".

FMI a anunţat vineri că a aprobat deblocarea unei noi tranşe de ajutor de 970 milioane de euro pentru Irlanda în cadrul unui plan de salvare acordat ţării la sfârşitul anului 2010 pentru a evita falimentul, arată Agerpres.

Consiliul de administraţie al FMI, care reprezintă cele 188 de state membre ale sale, a autorizat eliberarea acestei tranşe, a noua de la lansarea programului, ridicând la 22,60 miliarde de euro valoarea împrumuturilor acordate de Fond acestei ţări, potrivit unui comunicat, citat de AFP.

Irlanda a solicitat ajutorul partenerilor ei europeni şi FMI la sfârşitul anului 2010 şi a obţinut un plan de salvare global de 85 miliarde de euro înso

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 50 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 38 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°