Oricare regim totalitar acordă o atenţie deosebită propagandei. Apropierile propagandei naziste de cea comunistă nu mai surprind pe nimeni. La noi, similitudinile propagandei legionare cu cea comunistă sunt la fel de evidente, nu doar pentru faptul că unul dintre ideologii legionarismului, Mihai Polihroniade, fusese mai întâi un apropiat al comuniştilor, ci pentru că totalitarismul, oricare ar fi el, trebuie să-şi laude „realizările”, să glorifice jertfele înaintaşilor, să-şi ridice în slăvi conducătorii şi să preamărească viitorul luminos.
În chiar preziua rebeliunii legionare (21 – 23 ianuarie 1941), care a însemnat sfârşitul statului naţional legionar, gazeta ploieşteană „Tribuna – socială, culturală, politică şi informativă” (numărul 99, din 20 ianuarie 1941) publică, în pagina I, un editorial intitulat „Dreptul la biruinţă”, semnat de un oarecare M. Constantinescu. Găsim în acest articol toate poncifurile propagandei legionare, cum spuneam, asemănătoare celei comuniste de mai târziu. Articolul începe emfatic: „Prin biruinţă, în sensul comun al cuvântului, se înţelege câştigarea unor drepturi, în urma unei bătălii, a unei lupte pe viaţă şi pe moarte, iar consecinţa acestei biruinţe e o înoire (sic!) totală în felul de viaţă, în fiinţa însăşi a acelui individ sau a acelei colectivităţi care a dobândit-o. Noi cei de azi trăim zilele mari ale biruinţei Mişcării legionare, zilele unice în istoria Ţării noastre”. Din perspectiva a ceea ce urma să se întâmple în a doua zi şi următoarele de la apariţia „Tribunei”, afirmaţiile lui M. Constantinescu sunt de-a dreptul groteşti…
…Ca şi fraza care le urmează: „Mântuirea de mâine a Ţării (cu iniţială majusculă, desigur – n. m. NH) este pregătită de biruinţa de azi, câştigată prin moarte şi suferinţă”. Şi imediat apare altă temă, cal de bătaie al propagandei totalitare – glorificarea sacrificiilor înaintaşilor:
