* astăzi brăilenii susţin un amical de lux cu Steaua Bucureşti * partida începe la ora 13.00, iar costul unul bilet este de 5 lei
Astăzi, în Liga a II-a sunt programate partidele din cadrul etapei a 18-a, rundă în care, în seria Est sunt programate cinci dispute. CF Brăila stă şi pierde cu siguranţă postura de lideră pentru că gruparea de la Dunăre are doar un punct mai mult decât următoarele trei clasate, Săgeata Năvodari, Sportul şi FC Botoşani şi două faţă de ocupanta locului al cincilea, Delta Tulcea, iar aceste formaţii au meciuri relativ uşoare.
Echipa lui Pânzaru dispută astăzi un amical de lux cu Steaua Bucureşti şi aşteaptă rezultatele înregistrate în campionat pentru a vedea ce loc va deţine după runda a 18-a. Brăilenii s-au pregătit toată săptămâna pentru testul cu cea mai titrată echipă românească de fotbal şi speră într-o evoluţie bună şi un rezultat pe măsură. "Steaua vine fără mai mulţi titulari, însă toată lumea ştie că la gruparea bucureşteană pe banca de rezerve se află jucători de aceeaşi valoare cu primii unsprezece. De altfel, la acest club nimeni nu este titular de drept. Va fi un meci de pregătire bun pentru noi şi sper să facem o figură frumoasă. Mi-aş dori ca numărul spectatorilor să fie cât mai mare şi să se creeze o atmosferă frumoasă în tribune pentru că şi în teren va fi spectacol", a declarat Alin Pânzaru. Gheorghe Bunea Stancu consideră că CF Brăila are încă şanse de promova în prima ligă
"Conducerea clubului împreună cu mine am făcut acest lucru în primul rând pentru brăileni", a fost declaraţia preşedintelui social democraţilor, Gheorghe Bunea Stancu, în cadrul conferinţei de presă de ieri, de la PSD Brăila. Supărat după înfrângerea de la Slobozia, acesta a ţinut să precizeze că după acest meci fotbaliştii brăileni vor putea să-şi dea seama la ce nivel sunt, considerând că încă mai sunt şanse pentru a c