Aflăm, din presa săptămânii: Blaga „e uzat și obosit”, euro dă semne de oboseală, C.V. Tudor a fost „răpus de stres și oboseală”, Striblea la rându-i, tot de oboseală, în Uniunea Europeană se simte „oboseala politică” (o spune chiar Franco Frattini), Kelemen Hunor este de părere că „România e obosită pe fondul crizei economice și al crizei morale”, filmele lui Bruce Willis exprimă „atitudinea de oboseală cronică: lumea e obosită, noi suntem obosiți”, o gazetă din Vrancea crede că Antonescu (Crin) „are nevoie de odihnă, fiindcă-i ostenit și începe să plictisească”, emisiunile tv au obosit, drept pentru care încep să ne obosească... și nici eu nu mă simt prea bine.
Din când în când, mă încearcă o pârdalnică senzație de lehamite – ceea ce implică, susține dicționarul, nu numai osteneală, ci și plictiseală, dezgust, silă. Efecte: retorica publică, în variile ei forme, nu mai prezintă gradul de interes din primăvara trecută. Supoziții: de vină-i fie astenia de primăvară, fie lipsa motivației electorale, etern factor dinamizant al interesului general. Astenia, spun medicii, se vindecă simplu, prin cură de ștevie, salată verde și urzici. Urzicile încep să iasă, salată avem din China, ștevia dă colțul – iată rezolvarea. Confruntările electorale au coborât la nivel de partid, fără a fi mai puțin animate decât cele din vară, mai ales când vezi că-s mai vocale și mai doritoare de rang personaje care au pierdut alegerile generale, în vreme ce, de partea cealaltă a eșichierului, cedează încet-încet teren... un câștigător al acelorași alegeri. Paradoxuri politice!
Pricinile oboselii par însă mai adânci și diferă de la generație la generație. Mai interesați de soarta nației se arată cei osteniți de viață, pensionarii, și tot mai indiferenți tinerii, adică taman cei care întruchipează viitorul. Sociologul Ilie Bădescu susține că tot oboseala e de vină: cea sufletească
