Într-un mesaj plasat pe Facebook, Băsescu spune Adio PDL, dar cine crede că se lasă chiar aşa de uşor învins, se înşeală.
Nacht der langen Messer
Nu sunt adept al principiului caprei vecinului, dar înfrângerea Elenei Udrea în PDL, este un mic motiv de bucurie şi pentru mine, un nemembru de partid, un om dinafara jocurilor politice, dar observator activ. De ce mă bucur?
Nu pentru că a pierdut Elena Udrea, ci pentru că nu a câştigat Băsescu. Este a doua oară când Grupul Băsescu din PDL este învins de Blaga, chiar dacă se spune că la alegerile trecute Blaga a câştigat pentru că nimeni nu a vrut să-şi asume riscul campaniilor locale şi parlamentare cu un partid căzut în genunchi. Poate fie şi numai pentru asta, Blaga merita să rămână la conducerea partidului, pentru că practic rezultatul de la alegerile naţionale nu s-a datorat conducerii lui Blaga ci activităţii grupului Băsescu, indiferent pe cine a scos în faţă şi ce culori a purtat, fie verde fie alb.
Mă bucur pentru că acest rezultat chiar dacă va fi contestat şi indiferent ce se va întâmpla mâine, sau în noaptea asta, care poate fi una a cuţitelor lungi în PDL, arată că nici în PDL Băsescu nu mai are susţinere. Ţara l-a suspendat, serviciile secrete au început să scoată la iveală implicaţii ale unor capi, susţinători ai săi în afaceri mai mult sau mai puţin curate dar cel puţin suspecte, cu lumea interlopă sau apropiaţi ai preşedintelui, cuscri şi cumetri prezidenţiali, magistraţii agreaţi sau promovaţi de Băsescu încep să fie cercetaţi pentru şpagă, în CSM se dau bătălii pe viaţă şi pe moarte între magistraţii pro sau contra Băsescu, mâine o să auzim şi de stenograme cu procurori DNA, membri ANAF, ANI, etc. În mod cert, se schimbă polii magnetici ai puterii în România.
Un vechi proverb spune „schimbarea regilor, bucuria nebunilor”, dar este timpul să se schimbe câte ceva şi să mai putem r