Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT grav la Huedin. Două tinere de 21 de ani au murit pe loc

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 martie 2013 ·

Două studente şi-au pierdut viaţa în această seara, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc pe DN 1, în apropierea oraşului Huedin. Accidentul s-a produs pe dealul de la Dumbrava, o zonă cunoscut pentru zecile de accidente care se produc din cauza vitezi excesive.

Tinerele care şi-au pierdut viaţa aveau 21 de ani şi erau studente la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca. Georgiana Paşcalău (foto dreapta) era din Arad iar Alexandra Merca (foto stânga jos) din Huedin. Cele două circulau într-un autoturism Opel Corsa care era condus de Georgiana.

Poliţiştii spun că maşina în care se aflau cele două a derapat din cauza vitezei cu care a fost abordată o curbă periculoasă şi a juns sub roţile unui TIR din Polonia. Şoferul maşinii nu a adaptat viteza la condiţiile de drum existente, viscol şi ninsoare abundentă.

Şoferul de pe TIR este în stare de şoc. Acesta a declarat că tot ce a putut să vadă şi să conştientizeze a durat mai puţin de două secunde. "Am văzut o maşină care a apărut în curbă, s-a răsucit şi s-a lovit cu partea dreaptă de autotren", a putut povesti şoferul polonez.

Cele două studente mergeau la Huedin, ca să petreacă week-end-ul acasă la Alexandra Merca. Poliţiştii mai spun că cele două tinere au murit pe loc şi că medicii de pe echipajele de ambulanţă trimise la faţa locului nu au mai putut face nimic.

Drumul blestemat

DN 1, între Cluj şi Huedin are câteva porţiuni de drum foarte periculoase unde în delungul timpului s-au petrecut zeci de accidente care s-au soldat cu sute de victime. Ultimul accident grav a avut loc în urmă cu două săptămâni pe raza comunei Căpuşu Mare, când cinci persoane care mergeau la o nuntă au murit, după ce maşina lor a ajuns sub un TIR.

Poliţiştii susţin că singura soluţie ar fi ampl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 50 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 43 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°