Men in Dark Times” se intituleaza un superb volum de eseuri al Hannei Arendt. In 1929, Thomas Mann primea Premiul Nobel pentru Literatura. In 1933, isi dadea demisia, ca si fratele sau, Heinrich Mann, ca si Kathe Kollwitz, ca si atatia alti mari intelectuali, din Academia de Arta a Prusiei. Nu avea cum sa “co-existe” cu barbaria. Nu intelegea sa ingenuncheze. Incepea exilul cu tot ceea ce avea sa insemne el: solitudine, instrainare, anxietate.
Mi-am amintit acel episod definitoriu pentru verticalitatea spiritului in vremuri intunecate citind despre gestul lui Mircea Cartarescu. Asemeni lui Gabriel Liiceanu si lui Andrei Plesu, scriitorul a refuzat sa gireze, prin participarea sa, actiunea sistematica de demolare a a valorilor declansata de Andrei Marga si de cei care l-au numit in fruntea ICR. Nazistii au urlat contra lui Thomas Mann, l-au acuzat ca ponegreste patria germana. Scriitorul si-a urmat calea, ascultand doar de constiinta sa.
Demagogia nationalista ordinara, isteria patriotarda nu pot anula semnificatia declaratiilor lui Mircea Cartarescu: un intelectual autentic nu se coboara stand alaturi de un plagiator intr–un spatiu menit sa celebreze creatia autentica. Nu mai conteaza acum ca Ponta a renuntat sa mai participe. A fost de ajuns ca, in a sa lipsa de rusine, a crezut ca poate fi acolo. Ca au existat intelectuali gata sa dea mana cu el la un mare eveniment al spiritului. Mircea Cartarescu a refuzat sa se injoseasca. Nu a acceptat sa-l cautioneze pe Marga, noul Chisinevschi, instrumentul aplicarii sinistrei “Ordonante” care a aneantizat ICR.
Isi poate cineva imagina prezenta Monicai Lovinescu ori a lui Virgil Ierunca alaturi de protocronistul caloriferist? Acceptand sa devina alibiul neo-jdanovismului axiofob? Istoria culturii romanesti va retine gestul lui Mircea Cartarescu drept unul de maxima si admirabila demnitate. Din punctul meu de v
