Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinşi cu peste o tonă de detergent contrafăcut

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 23 martie 2013 ·

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni au confiscat joi seară, 1.113 kilograme de detergent şi 10.500 de bucăţi de produse de igienă personală, marfă ce aparţinea unor cetăţeni din municipiul Târgu Jiu, care nu aveau documente de provenienţă şi era destinată comercializării pe piaţa ilegală din acest oraş. Maşina cu care marfa era transportată a fost oprită la un filtru organizat în comuna Şimian, iar la controlul efectuat s-a găsit marfa contrafăcută. Cei doi gorjeni au spus că au cumpărat detergentul şi produsele de igienă din Turnu Severin cu suma de 7.000 de lei, cu scopul de a le comercializa ilegal în localităţi din judeţul Gorj.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Turnu Severin au oprit la un filtru organizat la intrarea în localitatea Şimian pe conducătorul unui autoturism Volskwagen Transporter, despre care deţineau date că se ocupă cu traficul cu produse contrafăcute. La controlul autoturismului aparţinând lui B. Gabriel, care era însoţit de prietenul său B. Ilie, din Târgu Jiu, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au depistat în interiorul maşinii 119 saci de detergent mărcile Ariel, Tide, Bonux, în greutate totală de 1.113 kilograme şi 10.500 de produse de igienă personală marca Always, susceptibile de a fi contrafăcute şi pentru care aceştia nu aveau acte de provenienţă“, a declarat Valeriu Pera, purtător de cuvânt în cadrul IJPF Mehedinţi.

Cei doi sunt acum cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 12 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 47 minute
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 33 minute
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 59 minute
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Concluziile lui Basarab Panduru după FCSB - Inter d'Escaldes: „Asta m-a surprins”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Basarab Panduru a analizat prestația avută de , din turul 1 al preliminariilor UEFA Champions League. Și a încercat să găsească explicații pentru jocul roș-albaștrilor. Poate au fost de vină și schimbările. Să nu uităm că e primul meci. Să o vedem î

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 14 minute
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Un nou mandat de arestare a fost emis în Coreea de Sud contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol. Temeri privind distrugerea unor dovezi împotriva sa

Adevarul acum 2 ore
Un tribunal din Coreea de Sud a emis un nou mandat de arestare contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol din cauza tentativei sale eşuate de a impune legea marţială în decembrie 2024, potrivit agenţiei de presă Yonhap.

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 9 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

16°/28°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°