Toti stim ce înseamnă să vină primăvara să simţim prima briză de aer cald, mieluşei zburdând pe câmpi, pomi înfloriţi, copii gingaşi şi stângaci, ghiocei, veselie şi multă frumuseţe.
Primăvara întârzie să apară dar asta nu înseamna că noi cei care o asteptăm cu atâta ardoare, să nu ne imaginăm frumoasa perioada, în care parcă toata lumea speră la mai multă iubire, fericire şi săntătate. Lumea începe să fie mai degajată şi încep plimbările prin spaţiile verzi şi parcurile municipale.
Pomii înfloriţi şi ciripitul păsărelelor, nu fac altceva decât să aducă un plus de fericire, la frumoasa natura care se trezeşte încet, încet la viaţă. Pimăvara ne face uneori să reflectăm la viaţa, la lucrurile bune pe care le-am trăit şi la gingăşia copiilor şi a numeroaselor specii de animaluţe ce se nasc şi încep să-şi dibuiască drumul. E atat de frumos să fi aproape de natură si de frumuseţile ei, de copii stângaci şi de animăluţe, care le doresc binele instinctual. Asa este făcută viaţa asta pentru ca iubirea să fie prezentă între oamenii buni sinceri şi oneşti. Pe internet am găsit mai multe poze care mi-au umplut inima de bucurie şi de fericire şi nu vreau să fac altceva decât să vă transmit şi dumneavoastră a
cele emoţii frumoase ale primilor paşi din copilărie şi frumuseţea vieţii de la tară. Poate mulţi dintre noi sunt născuţi la oraş dar o parte vor înţelege ce înseamnă să ai amintiri fumoase din copilărie, alături de natură de verdeaţă şi de animăluţele din gospodărie. Imaginiile pur şi simplu mi-au încântat privirea, aducându-mi aminte de copilărie şi de locurile natale. Binenţeles timpul le schimbă pe toate dar amintirile rămân, unii oameni procedând chiar şi la conservarea lucrurilor, care le aduc aminte de copilărie şi de locurile natale care aduc atât de multă energie pozitivă, căldură şi dor de viaţă, ceea ce niciodată nu va putea aduce o ca