Aproximativ un milion de români sunt așteptați vara aceasta să-și petreacă concediile în străinătate. Cele mai multe chartere organizate sunt către destinații din Grecia și Turcia
Jumătate din cele 20 de destinații operate cu zboruri charter în acest sezon estival sunt din Grecia, semn că insulele elene încă mai au ce oferi turiștilor români. Mai mult, din cele opt chartere cu autocarul, șapte sunt tot către aceeași țară (cel de-al optulea merge la Kusadasi). Dacă adăugăm și turiștii care ajung pe continent - chiar și pe unele insule, precum Corfu sau Thassos - cu autoturismul propriu, avem o câștigătoare pentru această vară. Pe de altă parte, cel mai mult de banii românilor se bucură turcii, care ne-au convins conaționalii cu all inclusive-ul. Cu doar patru destinații, reușesc să atragă 60.000-70.000 de turiști, dispuși să plătească, în medie, o mie de euro pentru un sejur de pașă.
Printre noutățile verii se numără Mykonos, Lefkada, Parga și Split (operat de Christian Tour și Prestige Tours), acesta din urmă, o destinație relativ scumpă, dar cu potențial.
Agențiile testează piața și cu sejururi în regim partcharter (locuri rezervate de către turoperatori pe cursele regulate), care, dacă înregistrează rezultate bune în 2013, pot fi destinațiile noi ale anului viitor. Astfel, au fost create pachete pentru Spania (Costa Brava, Costa del Sol și Costa Dorada), Italia (Sardinia, Sicilia), Portugalia (Lisabona, Cascais, Estoril, Costa de Caparica, Algarve, Madeira) sau Franța (Nisa). Și pentru că există cerere, lista a fost completată cu Muntenegru (Budva, Becici) și Croația (Dubrovnik).