Motto:
„Nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean!” (Mt. 6,13)
„Diavolul este mincinos si tatal minciunii!” (In. 8,44)
„Diavolul umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita!” (I Pt. 5,8)
„Chiar satana se preface in inger al luminii!” (II Cor. 11,14)
„Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita!” (Mt. 26,41)
„Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau!” (Lc. 22,31)
Sfintii Parinti luminati prin cunoastere vie, izvorata din experienta harului Duhului Sfant al Adevarului, ne invata ca cea mai mare izbanda a diavolului este sa ne faca sa credem ca nu exista. Din acest motiv, in loc sa-i spuna pe nume, de multe ori oamenii prefera sa foloseasca tot felul de expresii in aparenta echivalente: „influente negative”, „dispozitii pesimiste”, „forte oculte” si altele. Procedand asa, oamenii socot ca dau dovada de o gandire culta, superioara, progresista, intelectuala, care afirma categoric si indiscutabil ca existenta diavolului este un mit invechit, propriu mentalitatii celor traitori in epoci obscurantiste, lipsite de „iluminismul” si „pozitivismul” progresului stiintific si tehnologic din vremea noastra.
Ceea ce intriga, insa, e faptul ca ori de cate ori oamenii ajung in situatia de a se justifica pentru aspectele mai putin laudabile ale faptelor pe care le savarsesc, recurg intotdeauna la una si aceeasi explicatie: „Numai diavolul e de vina!”. Si astfel ii vedem cum ne aduc grabiti, in apararea lor, dinaintea ochilor, toata multimea scrierilor ascetice, patristice si filocalice care expun (uneori cu lux de amanunte) in mod convingator argumentele si dovezile implicarii nefaste a duhurilor rele in viata lumii si a oamenilor. Dupa care, insa, iarasi ii descoperim declamand de la tribunele conferintelor publice despre bigotismul si inchistarea vechilor conceptii religioase …!
@N_P
