Agricultura noastră, după ce că nu prea e, prezentându-se filiformă și aşchilopatică, suferă și de încurcătură de mațe. Vaca e cal, calul găină, găinile suferă de o maladie aviară contagioasă, laptele suferă de pășuni prea curate. De-aia trebuie să luăm lapte din Olanda, praz din Egipt, fasole din Tanganica. Dacă nu mai avem industrie de ce naiba ne-am osteni să avem agricultură? Bine că-l avem pe Băsescu, necontagios, curat ca lacrima și pe care nu ni-l ia nimeni, nici pe gratis.

După Revoluție a venit la Sângeru un nene din Belgia. Auzise el că pământul de aici n-are în el chimicale. Că e curat ca lacrima, că e plouat doar de Dumnezeu, că nici în vremea ceapeurilor nu s-a putut realiza agricultură modernă pe aceste dealuri, drept pentru care chiar și colhozul, neputându-și cocoța tractoarele pe pante, a dat faliment. Belgianul, un tip simpatic și burtos, a umplut niște sticluțe cu probe de sol, s-a uitat prin niște ochelari cu tup în textura solului, a cărat trei țărani după el și pe mine pe post de posibil asociat, eu având pământ moștenit, el având idei și, dădea de înțeles, gologani. Mi-a arătat și niște poze de vaci culturiste, toate de peste o tonă, toate compuse numai din mușchi. Era o rasă din Belgia lui care semăna cu un elefant și pe care intenționa s-o suie la Sângeru. Ne umplem de bani, a zis el, n-am întâlnit în viața mea un pământ mai pur. Aici sunt Pășunile Raiului. Cum a fost posibil? Păi, am zis eu, din motive de sărăcie. Cine dracu are bani aici să cumpere chimicale, erbicide, stimulatori de creștere. Lăptuca în grădină crește cu ploaia din cer, iar dacă mai dai și nițel cu sapa la rădăcină, ajunge mare și gustoasă. Un prieten din Israel, născut în România și care mai vine uneori pe la mine, nu se mai satură de roșiile mele, mai pipernicite ca alea de pe piață, dar cu un gust formidabil, zice el. N-am mâncat nicăieri în lume (și dacă nici