Înrăutăţirea bruscă a vremii i-a împiedicat pe fotbaliştii Rapidului să efectueze jocul şcoală programat ieri pe stadionul Iţcani. Ca atare, tehnicienii Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu au optat pentru o şedinţă de pregătire preponderent fizică în sala de atletism de la stadionul Areni.
„Anul acesta a fost un chin pentru noi. Abia am apucat să efectuăm două antrenamente pe teren uscat, că iarna a sosit iar la noi. Sper ca vremea să se îndrepte cât mai repede, pentru că dorim ca sâmbătă să facem o ultimă repetiţie pe Areni, în compania Bucovinei Rădăuţi, în perspectiva dificilului meci de campionat cu Dunărea Galaţi, programat în data de 6 aprilie”, a declarat tehnicianul Bogdan Tudoreanu.
Până atunci, 11 fotbalişti ai Rapidului vor fi detaşaţi la echipa a doua, care va evolua astăzi pe teren propriu, la Mihoveni, împotriva grupării Bradul Putna, într-un meci contând pentru etapa a XX-a a Ligii a IV-a.