Pentru a celebra Săptămâna Francofoniei, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava au iniţiat un parteneriat şcolar, proiect ce şi-a propus documentarea elevilor cu privire la obiectivele socio-culturale ale Franţei, aprofundarea valorilor francofoniei şi dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba franceză a elevilor.
Potrivit prof. Crăiţa Buda Niga, director al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară (CTIA), „în paralel cu alte manifestări care se vor desfăşura de-a lungul întregii săptămâni în cele două unităţi de învăţământ partenere, Ziua Internaţională a Francofoniei, 20 martie, a fost marcată prin muzică şi culoare, prin teatru şi dans în cadrul colegiului nostru”.
Aceasta a mai precizat că elevii, pregătiţi de profesoarele colegiului gazdă Bianca Gvinda, Elena Roboschi şi Luminiţa Căşuneanu, precum şi profesoarele Melania Băbăscu, Irina Maxim şi Ioana Murea de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, şi-au folosit imaginaţia realizând expoziţii de planşe şi afişe, preparând deserturi franţuzeşti, punând în scenă piese de teatru, dansând hip-hop sau interpretând diferite melodii din repertoriul internaţional: Lara Fabian, Joe Dassin, Zaz, Sexion d’Assaut, Khaled.
„S-au ascultat glume şi ghicitori, s-au prezentat principalele obiective turistice din Franţa, s-a cântat la chitară şi saxofon, dar mai ales s-a vorbit aceeaşi limbă - limba franceză - şi acelaşi
Pentru a celebra Săptămâna Francofoniei, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava au iniţiat un parteneriat şcolar, proiect ce şi-a propus documentarea elevilor cu privire la obiectivele socio-culturale ale Franţei, aprofundarea valorilor fra