Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Glonţul nu a nimerit pe lapoviţă!

Publicat in Liga2, sâmbătă 23 martie 2013 ·

Pe lapoviţă şi o suprafaţa de teren moale, Sebişul a găzduit una dintre formaţiile cu pretenţii din seria a V-a a Ligii a 3-a. Calitatea partidei nu a fost prea ridicată, însă presărată cu destule ocazii de-o parte şi de alta. Chiar dacă Naţionalul a fost echipa mai dornică de a-şi apropia victoria, rezultatul de egalitate poate fi considerat echitabil, mai ales după ce Oşorheiul a irosit o ocazie mare de gol în minutele de prelungire.

Mihai Petcuţ a surprins puţin prin trimiterea fundaşului central, Ionuţ Buta, în ofensivă alături de Ceaca. Bodea a replicat şi el cu o formulă în care şi-au găsit locul nu mai puţin de cinci fotbalişti ofensivi. Şi, dominând uşor ostiliăţile, orădenii şi-au manifestat încă din start intenţiile de a lua toate punctele de pe Crişul Alb, însă acţiunile lor nu au fost cu adevărat periculoase. Gazdele s-au acomodat, parcă, mai repede la condiţiile dificile de joc şi au şi deschis tabela la prima oportunitate clară de gol. Bozian şi Buta au combinat bine la marginea careului, dar cel care a marcat a fost golgheterul Ceaca cu un şut de la 14 metri la colţul lung. Era minutul 31 şi până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic demn de consemnat.

Repriza secundă a început perfect pentru Oşorhei. „Centralul” Botaş a considerat că Feieş a ridicat prea sus piciorul în duelul cu Lupaşcu şi a acordat penalty. A executat precis Lupuţ şi scorul era din nou egal. Loviturile au continuat pentru amfitrioni şi în minutul 51 Ceaca a ieşit de pe teren accidentat. Înlocuitorul acestuia, Ivancea, a obţinut o lovitură liberă de la marginea careului, dar „torpila” brazilianului Rodriguez a trecut puţin pe lângă poarta lui Hava. Faţă de prima parte, sebişenii au avut mai mult iniţiativa, iar în minutul 75 Buta se putea prezenta singur faţă în faţă cu goalkeeperul advers, însă a fost oprit prin fault de Nistor. Orădeanul a şi fost elimin

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 33 minute
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 42 minute
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Accident grav în Sibiu. Un autobuz și un autoturism au luat foc în urma coliziunii pe o șosea principală

Adevarul acum o ora
Un autobuz şi un autoturism au luat foc marţi seara în urma unei coliziuni în trafic pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Cristian.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 3 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Miami

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (34 de ani, #101 WTA) s-a impus în primul tur al turneului de la Miami contra italiencei Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, #82 WTA), scor 6-3, 7-6(5). Sorana Cîrstea a fost condusă în tie-break cu scorul de 0-2, dar a revenit și a câ

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 3 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

0°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-2°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°