Dintre cei 5.000 de delegaţi la Congresul PDL de la Romexpo, în care partidul alege între Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei, au lipsit primarul Aradului, Gheorghe Falcă, dar şi fostul ministru Radu Berceanu, unul din exponenţii gărzii vechi a partidului. Ambii le-au dat însă înainte de Congres delegaţilor din filialele din care provin semnalul de vot.
Dacă Falcă, unul dintre susţinătorii cei mai importanţi ai Elenei Udrea, a plecat în Statele Unite, Berceanu a semnat moţiunea lui Vasile Blaga, dar a preferat să nu vină la Congres. "Pur şi simplu mi-a spus că nu vrea să fie trecut pe lista delegaţilor, că s-a retras şi gata. Dar moţiunea lui Vasile Blaga a semnat-o", a explicat pentru gândul liderul PDL Dolj, Marian Jean Marinescu.
La un pas să nu fie pe lista delegaţilor s-a aflat şi Liviu Negoiţă. Fostul primar al Sectorului 3, altădată una din marile speranţe ale PDL pentru funcţia de prim-ministru, primar general sau chiar candidat la preşedinţie, Negoiţă a fost lăsat pe dinafară de propria filială pe motiv că nu a întrunit decât patru voturi pentru a fi trimis delegat la Congres. Negoiţă a apărut totuşi în sală, ca delegat la Sectorul 6, recuperat în ultimul moment de Cristian Poteraş.
Dintre cei care s-au ferit de prim-plan, fostul ministru Adriean Videanu şi fosta preşedintă a Camerei Depuţaţilor, Roberta Anastase, au stat în sală, printre delegaţii de la Bucureşti şi respectiv de la Prahova, deşi în primul rând au rămas mai multe locuri neocupate.

Dacă Falcă