Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că în scandalul alimentelor din România "sunt foarte multe ipoteze" care vor ieşi la suprafaţă, printre care şi cea avansată de fermieri, legată de interesele economice ale unor multinaţionale, dar şi alta legată de evaziunea fiscală.
Întrebat, sâmbătă, la finalul Conferinţei de Alegeri Judeţene a PC Cluj, cum comentează afirmaţiile fermierilor potrivit cărora scandalurile legate de alimentele din România ar avea drept cauză interesele economice ale unor multinaţionale, Daniel Constantin a răspuns că aceasta "este o ipoteză", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"După ce toate lucrurile vor fi aşezate şi liniştite, atunci ne uităm care sunt interesele, de unde vin acestea. Sunt foarte multe ipoteze şi cred că foarte repede vor ieşi la suprafaţă. Este una dintre ipoteze ceea ce au spus fermierii, alta este legată şi de ceea ce se întâmplă, până la urmă, în zona de evaziune fiscală, nu numai pe legume-fructe, pe carne, pe foarte multe zone pe care probabil că anumite interese au fost deranjate în această perioadă de cei din ANSVSA, de Ministerul Agriculturii şi probabil de aici au ieşit toate aceste lucruri. Până nu avem probe, eu nu vreau să arunc niciun fel de ipoteză, vreau să aşteptăm puţin ca lucrurile să se liniştească după care vom face toate precizările, cu probe", a spus ministrul Agriculturii.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, declara, vineri, că "isteria" privind aflatoxina a fost "artificial creată" de multinaţionale din România "prin încălcarea teritoriului lor de interese economice".
"Am încercat să finalizăm nebunia şi isteria cauzate de aşa-zisă problemă a aflatoxinei din România. Toată această isterie este artificial creată de către nişte multinaţionale din România prin încălcarea teritoriului lor de interese economice.