News Antrenorul principal al FC Botoşani este foarte mulţumit după a doua victorie obţinută în acest retur de campionat. La finalul meciului, Cristi Popovici a recunoscut că le-a cerut jucătorilor ca în repriza a doua să fie foarte atenţi şi să nu încaseze cartonaşe galbene.
„E o victorie pentru care băieţii merită toate felicitările. Au reuşit să marcheze cinci goluri, au mai avut suficiente oportunităţi. Importante sunt cle trei puncte. Am trecut pe primul loc şi de acum depinde strict de noi să ne menţinem acolo. Pe orice stadion vom merge, adversarii vor fi motivaţi pentru că joacă cu liderul. Avem jucători cu o anumită experienţă, care sunt veniţi d la prima ligă sau care joacă de mult timp la divizia B. Nu au de ce să nu reziste presiunii”, a spus Cristi Popovici care a adăugat:
„Am avut un debut de joc foarte bun. În minutul 12 aveam deja 2-0. Au revenit din penalty dar au urmat fazele din care ne-am desprins. La pauză meciul era câştigat. Le-am cerut jucătorilor să nu mai luăm cartonaşe galbene pentru că aveam mulţi jucători la limită, Vaşvari, Croitoru, Poverlovici, Dinu. Am insistat să nu fie prea agresivi în repriza a doua”.
News Antrenorul principal al FC Botoşani este foarte mulţumit după a doua victorie obţinută în acest retur de campionat. La finalul meciului, Cristi Popovici a recunoscut că le-a cerut jucătorilor ca în repriza a doua să fie foarte atenţi şi să nu încaseze cartonaşe galbene.
„E o victorie pentru care băieţii merită toate felicitările. Au reuşit să marcheze cinci goluri, au mai avut suficiente oportunităţi. Importante sunt cle trei puncte. Am trecut pe primul loc şi de acum depinde strict de noi să ne menţinem acolo. Pe orice stadion vom merge, adversarii vor fi motivaţi pentru că joacă cu liderul. Avem jucători cu o anumită experienţă, care sunt veniţi d la prima ligă sau care joacă