Niciodată nu şi-a lăudat Traian Băsescu atât de mult şi cu atâta căldură partidul, cum a făcut-o astăzi, în faţa Convenţiei Naţionale a PD-L. „Dragii mei, aţi avut o contribuţie extraordinară la modernizarea României!”, „Dragii mei, aţi liberalizat piaţa muncii!”, „Dragii mei, voi nu aţi admis miniştri cu dosare penale în guvern”, „Dragii mei, aţi dat o foarte bună lege a educaţiei”, „Dragii mei, aţi pierdut, fiindcă aţi salvat ţara” şi osanalele au curs ca un fluviu de lapte şi miere, de la început până la sfârşit. Preşedintele li s-a adresat pedeliştilor numai cu apelative tandre, le-a declarat dragoste eternă şi i-a îndemnat să valorifice marile lor realizări, care au ajuns distorsionate la electorat, din cauza adversarilor politici şi a mass media.

A ţinut un discurs patern, menit să-i readucă partidului orgoliul pierdut, să-i recâştige încrederea şi afecţiunea, ţintind, în special, sufletul adunării („Sunteţi partidul meu e suflet!”), ca să se interpeleze, direct, raţiunea, spre final. Fiindcă, după ce s-au îmbăiat în iubirea prezidenţială - mai ales, fostul premier Emil Boc, pomenit de vreo cinci ori -, delegaţilor li s-a spus că, uneori, în politică, hotărârile trebuie luate la rece, sentimentele, prieteniile, chiar şi relaţiile de rudenie fiind sacrificate pentru binele partidului.

Aşa s-a întâmplat în 2001, şi-a amintit Traian Băsescu, când i-a spus lui Petre Roman: „Petre, eşti cel mai bun, dar tot candidez împotriva ta!” şi a câştigat, purtând PD spre guvernare. Sau, mai târziu, unui lider local: „Domnule Cîrstoiu, suntem cumetri, dar nu mai poţi rămâne în funcţie” şi a plecat, ca şi alţi compromişi ori fără „potenţial de creştere”. Preşedintele nu i-a transmis nimic expres actualului şef al PD-L, Vasile Blaga, dar replica ar suna cam aşa: „Vasile, ţin la tine, dar nu mai reprezinţi viitorul partidului. Lasă locul altora!” .

T