Găsesc cu greu în aglomeraţia de bloguri din „Adevărul“ textul meu, scris pentru numărul de luni, angajat prin contract de pe vremea când tabletele se numeau tablete şi nu bloguri.

Celui de săptămâna trecută i-am pus titlul „Cu placarde şi cântare la gât, speculanţii sunt aduşi de Popor în faţa «Scînteii»“.

Dintr-un material mai amplu, despre acţiunile anarhice ale maselor populare în 1947, sub semnul luptei împotriva Sabotorilor Stabilizării, am ales fragmentul care consemnează reportajele „Scînteii“ despre protocolul înhăţării celor suspectaţi de Popor ca speculanţi. Din toată împrejurarea m-a făcut să surâd obiceiul ca Poporul să se oprească în faţa „Scînteia“ (avea în 1947 sediul pe Brezoianu) pentru a arăta redactorilor iviţi la ferestre că transpuneau în practică indicaţiile ziarului.

Inspirate din Istorie, textele mele din „Adevărul“ nu beneficiază de comentarii. Postacii de partid, ademeniţi de numele meu ca maidanezii, de mirosul de friptură, mă lasă aici în pace, considerând că nu merită energia de a scuipa un text aflat în afara politicii curente.

Surprinzător, materialul de săptămâna trecută s-a pricopsit cu 16 comentarii. Mă decid să arunc o privire pe ele, nu înainte de a mă pregăti sufleteşte pentru deja obişnuitele înjurături de mamă, pragul de sus al activităţii intelectuale a postacilor de partid.

Pe lângă deja obişnuitele referiri la actualitate, descopăr însă şi comentarii care mărturisesc autori nu doar inteligenţi, dar şi citiţi. Un text semna de Păun Al observă: „Au fost doar momentele iluzorii de început, în care «clasa muncitoare» credea că este la putere. Le-a trecut repede la toţi. Erau şi primele lecţii de manipulare pe care le experimentau. Statul socialist neputând asigura bunurile alimentare. Şi trebuiau găsiţi vinovaţi“.

Un alt comentator, Filon Aurel, îi răspunde: „Şi să nu uităm că era imedi