■ Un cunoscut om politic de la noi a făcut recent o declaraţie, cu prilejul exprimării unei opţiuni de vot: „Am votat cu mine”. Declaraţia mi s-a părut emblematică pentru lumea politică, mai ales de la noi. În plus, respectivul om politic îşi amintea greu cu cine mai votase cu un minut în urma declaraţiei. Şi nu cred că din cauza emoţiilor. ■

Încă de la începutul acestui text, dragă cititorule, vreau să fac o precizare. Când vine vorba de politică, ca om al Bisericii, nu mă interesează partizanatul politic, nici măcar persoanele fizice implicate, ci doar fenomenele care se întâmplă şi care ne afectează pe toţi. Aceasta dintr-un motiv foarte simplu: Hristos nu poate fi cap de partid şi nu face partizanat politic, dar este preocupat de deciziile politicienilor, deoarece afectează şi viaţa poporului lui Dumnezeu.

Sâmbătă, agitaţie mare pe televiziuni. Alegeri în conducerea unui partid. Nu contează care, cred că fenomenul descris mai jos se poate regăsi oriunde în lumea politică. La un moment dat, unul dintre candidaţi iese din cabina de vot şi declară presei cu cine a votat. Spune clar şi scurt: „Am votat cu mine”. Imediat, gândul mi-a zburat la încrederea şi percepţia cetăţenilor asupra clasei politice. Nu ştiu dacă respectivul om politic s-a gândit bine la impactul imagistic al declaraţiei sale. Cert este că situaţia a continuat cu un alt moment, şi mai sugestiv pentru mine: candidatul uitase cu cine a mai votat (se ştampilau mai multe buletine).

Din situaţia prezentată eu am înţeles că, de fapt, unii politicieni sunt nişte oameni care doresc puterea politică doar pentru a-şi rezolva nişte interese personale, prin beneficiile ce recurg din posesia ei. Pentru a ajunge aici, ei se grupează în anumite grupări de interese, numite impropriu partide (aşa vrea cică democraţia, sistem pluri-partinic, dar ei s-ar adapta la orice sistem). Aceste grupări