Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joe Weider, omul care l-a lansat pe Arnold Schwarzenegger, a murit la 93 de ani

Publicat in Mediafax, duminică 24 martie 2013 ·

Joe Weider, cunoscut drept un "guru al bodybuildingului" şi drept cel care l-a lansat la Hollywood pe Arnold Schwarzenegger, a murit la Los Angeles, la vârsta de 93 de ani, în urma unui infarct, a anunţat publicitstul acestuia.

Weider este creatorul celebrului concurs de bodybuilding "Mr Olympia", dar şi deţinătorul unui imperiu de reviste de profil, printre care "Muscle and Fitness", "Shape" şi "Men's Fitness".

Într-o declaraţie postată pe site-ul său, Schwarzenegger a adus un tribut celui pe care l-a numit "naşul fitnessului". "Ne-a învăţat că dacă muncim din greu şi ne antrenăm putem ajunge campioni. Pe vremea când eram numai un băiat din Austria, revistele lui mi-au oferit inspiraţia şi motivaţia de a-mi depăşi limitele şi de a-mi imagina un viitor mult mai bun", a scris actorul, celebru şi pentru rolul interpretat în filmul "Conan Barbarul", potrivit BBC.

Schwarzenegger, fost Mr Universe şi Mr Olympia, a mai spus că Weider l-a încurajat să vină în Statele Unite ale Americii şi l-a ajutat să se lanseze în cariera de actor, asigurându-i primul rol într-un serial de televiziune numit "Hercules Goes Bananas".

Producătorii serialului l-au întrebat atunci pe Weider dacă nu cumva cunoaşte "un musculos care să ştie să şi joace un pic", iar acesta le-a răspuns: "Am omul perfect pentru asta, a jucat în piese shakespeariene în Germania, este un foare bun actor, iar engleza lui este perfectă".

Actorul a adăugat că Weider l-a sprijinit în cariera de la Hollywood - lui datorindu-i-se roluri din filme precum "Hercule la New York", "Poliţist de grădiniţă" şi "Dr Dolittle II" - dar şi mai târziu, când a intrat în politică.

"A fost alături de mine de-a lungul vieţii în mod constant şi îmi va fi foarte dor de el", a încheiat Schwarzenegger.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 41 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 19 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 30 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 7 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°