Trupa pregătită de Liviu Andrieş a reuşit să mai facă un pas important pentru îndeplinirea obiectivului. Astfel, Energia a reuşit să câştige împotriva celor de la CSM Bucureşti cu 27-25 şi să se apropie de poziţia a 8-a, ultima care asigură calificarea în Cupa României. Gorjenilor nu le-a fost uşor, s-au impus cu 27-25 şi păstrează în continuare şanse de a prinde locul 8. Meciul a fost unul echilibrat, prima parte s-a încheiat nedecis, 13-13, iar în repriza a doua gazdele au fost la un pas să scape în câştigătoare, dar de la 23-19 în minutul 45 s-a ajuns la 23-24 în minutul 55. Pe final, Energia s-a impus şi se menţine în cursa pentru locul 8. „Sunt bucuros că am luat cele două puncte și atât. Anumiți jucători, chiar dacă lucrăm foarte mult la faza de atac, nu reușesc să se exprime. Anunță anumite scheme, iar ei pe parcursul schemei nu înțeleg ce trebuie să facă. Din păcate. Una peste alta am câștigat, și mă bucur pentru cele două puncte. Încă suntem în lupta pentru locul 8, să participăm în Cupa României, cu CSM București”, a comentat Liviu Andrieş.
Trupa pregătită de Liviu Andrieş a reuşit să mai facă un pas important pentru îndeplinirea obiectivului. Astfel, Energia a reuşit să câştige împotriva celor de la CSM Bucureşti cu 27-25 şi să se apropie de poziţia a 8-a, ultima care asigură calificarea în Cupa României. Gorjenilor nu le-a fost uşor, s-au impus cu 27-25 şi păstrează în continuare şanse de a prinde locul 8. Meciul a fost unul echilibrat, prima parte s-a încheiat nedecis, 13-13, iar în repriza a doua gazdele au fost la un pas să scape în câştigătoare, dar de la 23-19 în minutul 45 s-a ajuns la 23-24 în minutul 55. Pe final, Energia s-a impus şi se menţine în cursa pentru locul 8. „Sunt bucuros că am luat cele două puncte și atât. Anumiți jucători, chiar dacă lucrăm foarte mult la faza de atac, nu reușesc să se exprime. Anunță anumite scheme, iar e