Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresul P.D.L., bombă cu ceas pentru pedeliştii constănţeni

Publicat in Observator de Constanta, luni 25 martie 2013 ·

Cei cinci primari democrat-liberali s-au revoltat împotriva lui Gigi Chiru

Prim-vicepreşedintele P.D.L. Constanţa, Vasile Delicoti, îşi va anunţa, astăzi, demisia din Biroul Permanent Judeţean

Gigi Chiru este acuzat că la Constanţa a prezentat o listă a delegaţilor, iar la sediul central a ajuns alta, cu oameni noi

Finalul săptămânii trecute poate constitui pentru Partidul Democrat Liberal ori un nou început, ori sfârşitul unor ani de muncă susţinută pentru continuitate într-un partid frământat de multe lupte interne. Romexpo a fost gazda alegerilor interne pentru noua conducere a formaţiunii. Cele trei moţiuni depuse, respectiv candidaturile Monicăi Macovei, Elenei Udrea şi a lui Vasile Blaga, au făcut ca sala unde s-au aflat mai mult de 4.500 de delegaţi, invitaţi şi ziarişti, să se transforme într-un adevărat ring de război psihologic. Rezultatul a fost unul catalogat de unii ca previzibil, de alţii surprinzător, mai ales după intervenţia preşedintelui Traian Băsescu.

Numărarea voturilor exprimate de delegaţii la convenţie a adus nemulţumirea celor peste 2.000 de oameni care au votat cu Elena Udrea, toţi catalogând scrutinul ca fiind controlat de cĂtre echipa lui Vasile Blaga, preşedintele reales al P.D.L. Oamenii lui Udrea au contestat rezultatul alegerilor, însă documentul nu a fost luat în considerare. Din acest motiv, majoritatea organizaţiilor din ţară stau în acest moment pe un butoi cu pulbere care ar putea exploda oricând. Încă de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, democrat-liberalii şi-au arătat nemulţumirea, iar unii dintre ei încă mai făceau lobby pentru o tabără sau alta, respectiv pentru Elena Udrea şi Vasile Blaga, Monica Macovei nefiind luată în considerare pentru rezultatul final.

Una s-a vorbit acasă, altceva a ajuns la Bucureşti

Nemulţumirea nu a rămas doar la Bucureşti, la scurt timp după ce s-au aflat re

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 48 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 41 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 4 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°