Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naşi pentru prima oară? Iată ce îndatoriri aveți, dacă apropiații v-au ales ca «părinți spirituali»

Publicat in Libertatea, duminică 24 martie 2013 · ·

Năşitul nu-i treabă uşoară, dar dacă prietenii dragi vouă v-au ales ca “părinţi spirituali” şi urmează să le staţi alături la nuntă sau la botezul copilului lor, e bine să ştiţi ce implică asta. Năşitul nu-i treabă uşoară, dar dacă prietenii dragi vouă v-au ales ca “părinţi spirituali” şi urmează să le staţi alături la nuntă sau la botezul copilului lor, e bine să ştiţi ce implică asta.

Vă aşteaptă o mulţime de sarcini ce ţin de organizarea cununiei, de plata anumitor taxe sau de achiziţionarea unor lucruri necesare la ceremonie. Aşadar, trebuie să fiţi pregătiţi şi sufleteşte, şi financiar.

Din momentul în care aţi convenit că veţi năşi un cuplu prieten, trebuie să le fiţi alături celor doi şi să-i sprijiniţi pe tot parcursul organizării nunţii. În timpul ceremoniei religioase, veţi fi cele mai importante persoane, după miri, dar rolul vostru nu ia sfârşit odată cu terminarea slujbei...

Iată ce aveţi de făcut:

Repartizarea cheltuielilor ocazionate de ceremonia nunţii diferă în funcţie de tradiţia respectată în diferite zone. De aceea, în zilele noastre, funcţionează o regulă de bun-simţ: mirii şi naşii stabilesc împreună ce cheltuieli suportă fiecare, dar, în principiu, celor din urmă le revin următoarele:

În zilele de post din an

Când sunt Praznice Împărăteşti

Alte perioade

“Am tot năşit, nici nu mai ştim exact câţi fini avem. Însă ne-am gândit bine şi am început să refuzăm politicos cererile ce vin din afara cercului nostru de prieteni. Ca părinţi spirituali, trebuie să ne ştim bine viitorii fini. Următorii pe care îi vom năşi, pe 8 iunie, sunt soliştii Oana Tomoiagă şi Şerban Horj, maramureşeni de-ai noştri”, ne-au mărturisit Cornelia şi Lupu Rednic.

Pepe şi soţia lui au botezat fetiţa unor amici pe vremea când Raluca era gravidă. “Am botezat de trei ori până acum, am doi fini şi o finuţă. După fiecare bote

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 8 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Elon Musk anunță lansarea Grok 3, chatbotul de inteligenţă considerat un rival al ChatGPT

HotNews acum 10 ore
Miliardarul Elon Musk a anunţat sâmbătă că chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok 3, dezvoltat de compania xAI şi considerat un rival al ChatGPT, va fi lansat luni, printr-o demonstraţie live, transmite Reuters, citată de News.ro. La început

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°