Iarna nu renunţă aşa uşor. De ieri, de la ora 18.00, şi până astăzi, la ora 8.00, Iaşul este sub cod portocaliu. Începând de ieri dimineaţă, municipalitatea a reactivat Comitetul pentru situaţii de Urgenţă. Codul portocaliu este pentru viscol.
Ieri dimineaţă a nins în zona Paşcani şi Strunga, după care ninsoarea s-a transformat în ploaie. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că oraşul este pregătit pentru cod portocaliu de vânt şi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. „Avem stocuri de combustibili, am reactivat comandamentul. Sunt aproape 17 pluguri şi sărăriţe. Avem pregătiţi oameni din această noapte, în stare de alertă, inclusiv macarale în cazul în care cad acoperişuri sau cine ştie ce alt incident se petrece pe raza municipiului Iaşi“, a precizat viceprimarul Mihai Chirica.
În stoc mai sunt 300 de tone de sare şi 300 de tone de material antiderapant.