Oraşul ar putea avea până la final de an 4-5 clădiri certificate oficial, estimează conducerea filialei Transilvania a Consiliului Român pentru Clădiri Verzi.
Judeţul are deocamdată doar două clădiri oficial verzi: fostele hale Nokia (acum De'Longhi - foto) şi imobilul de birouri Amera Tower. Cu toate că a stabilit o premieră în ţară prin introducerea impozitului redus pentru clădiri verzi, muncipiul are acum un singur beneficiar al acestuia.
Potrivit datelor Romania Green Building Council (RoGBC) Transilvania, o serie de dezvoltatori cu proiecte la Cluj au în curs de pregătire certificarea în unul dintre sistemele recunoscute la nivel mondial, LEED (SUA), BREEAM (Marea Britanie), DGNB (Germania). „Există proiecte în curs de certificare, iar la nivel de cereri de informaţii interesul e mult mai mare; aproape toţi investitorii se interesează cu privire la acest aspect. Estimez că pe final de an vom avea 4-5 clădiri certificate. Va intra şi Clujul pe harta clădirilor verzi", a menţionat Dorin Beu, director al filialei Transilvania al RoGBC.
Dezvoltatorul Studium Green Campus face demersuri pentru un imobil de locuinţe colective din cartierul Gheorgheni, iar o altă clădire verde ar urma să fie şi noul centru de date şi birouri al Băncii Transilvania în curs de finalizare în parcul industrial Tetarom I. Dezvoltatorii a două dintre cele mai importante centre de afaceri din oraş (unul la început de şantier, celălalt urmând să înceapă lucrările în aprilie) au anunţat deja intenţia de construire de clădiri certificate. „Proiectul va fi livrat în întregime până în 2016 şi va avea o certificare BREEAM de clădire verde", au transmis reprezentanţii asociaţilor NEPI-Ovidiu Şandor, dezvoltatorii proiectului de birouri The Office, demarat pe fosta platformă Tricotaje Someşul.
„O componentă importantă pentru realizarea proiectului Liberty Technology Park ţi